263×587 MAIA

Legea cimitirelor, respinsa de Senat

cruce

Senatul a adoptat, marţi, raportul de respingere al Legii privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciilor funerare, după ce preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea acesteia în sensul clarificării unor elemente privind obligaţiile proprietarilor privaţi ai cimitirelor.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

Raportul de respingere a fost aprobat cu 67 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi două abţineri, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Actul normativ trimis spre promulgare are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în legătură cu activităţi funerare, cimitire şi crematorii umane. Noua reglementare stabileşte în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale obligaţia de a organiza cimitirele publice astfel încât acestea să aibă sectoare parcelate corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor care funcţionează în localitatea respectivă. În acelaşi timp, textul legii nu impune o asemenea obligaţie şi pentru categoria operatorilor economici, fundaţiilor şi asociaţiilor, ca proprietari de cimitire.

Sursa: realitatea.net

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 grota rece