Vești bune pentru antreprenorii și viitorii antreprenori din județul Argeș! Senatorul Mihai Coteț a transmis public o informare importantă, în urma unui demers oficial adresat ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Gruia, privind măsurile concrete prin care Guvernul sprijină întreprinderile mici și mijlocii în 2025.
Redăm integral mesajul senatorului Mihai Coteț, postat pe pagina sa oficială:
,,În atenția antreprenorilor sau viitorilor antreprenori argeșeni!
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) Bogdan Gruia, mi-a răspuns la interpelarea adresată cu privire la modul în care Guvernul sprijină, în acest an, IMM-urile.
Dacă sunteți interesați să accesați fonduri, atunci vă vor interesa informațiile care urmează!
Cea de-a IV-a ediție a proiectului de succes de susținere a antreprenorilor români – ,,START UP NATION – ROMÂNIA” – presupune finanțări din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 450 milioane de euro, acordate prin Programul Educație și Ocupare 2021- 2027.
Mihai Coteț: „450 mil € pentru românii care vor să înceapă o afacere”
Astfel, în anul 2025, MEDAT va lansa cea de-a doua etapă a Programului Start-Up Nation, destinată înscrierii grupului țintă la cursurile de formare antreprenorială, ulterior căreia, absolvenții vor beneficia de o finanțare în valoare de până la 250.000 lei pentru înființarea și dezvoltarea unei întreprinderi într-unul din sectoarele de activitate eligibile în cadrul programului.
Totodată, MEDAT are în vedere lansarea, în acest an, a Programului ,,Consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare – SME Eco-Tech”.
Bugetul acestui program este de 288,8 milioane lei, din care 70% reprezintă contribuția elvețiană (202,2 milioane lei) și 30% contribuția proprie a MEDAT de la bugetul de stat (86,6 milioane lei).
Obiectivul generat al Programului îl reprezintă transformarea verde și digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din industria prelucrătoare românească.
Detalii despre toate aceste programe puteți găsi AICI▼
https://mihaicotet.ro/in-atentia-antreprenorilor-sau-viitorilor-antreprenori-argeseni” este mesajul senatorului de Argeș.
Prin intermediul acestor programe, antreprenorii argeșeni pot accesa resurse semnificative pentru dezvoltarea afacerilor, digitalizare și tranziție verde – un pas important în modernizarea și competitivitatea mediului economic local.