Mihai Coteț, despre cazul Dominic Fritz: „Adversarul politic se învinge la vot”
Senatorul PNL de Argeș și vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, transmite un mesaj despre relația dintre justiție, politică și regulile competiției electorale.
Acesta pornește de la controversele juridice apărute în cazul lui Dominic Fritz și face referire și la situația lui Ciprian Ciucu, dar și la contestarea în instanță a unor decizii adoptate prin vot în cadrul PNL.
Coteț spune că situațiile trebuie privite și prin prisma efectelor pe care le pot avea asupra regulilor democratice și susține că adversarii politici trebuie învinși prin vot:
„Într-o democrație, adversarul politic se învinge la vot. Nu prin schimbarea regulilor după vot.
Încep să se adune prea multe situații care, luate separat, pot primi fiecare câte o explicație. Privite împreună, însă, ridică o întrebare serioasă: unde se termină actul de justiție și unde începe riscul ca justiția să ajungă arbitru al competiției politice?
Astăzi discutăm despre Dominic Fritz. Am văzut controverse juridice și în cazul lui Ciprian Ciucu. În Partidul Naţional Liberal, decizii adoptate prin votul unui congres ajung contestate și blocate în instanță.
Nu spun că aceste situații au aceeași natură sau aceeași sursă și nu voi face acuzații pe care nu le pot demonstra. Dar nici nu putem considera asemenea precedente lipsite de consecințe.
Cazul Fritz depășește persoana lui Dominic Fritz. PSD a susținut o modificare ale cărei efecte ajung să privească și situații juridice constituite anterior. Iar aici apare problema de principiu.
Dacă acceptăm astăzi schimbarea regulilor astfel încât un adversar politic ales ieri să poată fi eliminat mâine, deschidem o ușă prin care nu știm cine va intra poimâine. Iar PSD ar trebui să știe mai bine decât oricine că armele politice au prostul obicei de a se întoarce împotriva celor care le-au construit.
Și ce facem dacă, peste câțiva ani, CEDO constată că România a încălcat drepturile lui Dominic Fritz sau ale altor aleși aflați în situații similare? Mandatele și anii pierduți nu mai pot fi dați înapoi.
Nu vreau o justiție favorabilă PNL. Vreau o justiție ale cărei reguli mă protejează și pe mine, și pe adversarul meu. O justiție independentă și respectată, ferită de orice suspiciune că ar putea deveni arbitru al competiției politice.
PNL trebuie să-și decidă singur conducerea și drumul. USR, la fel. PSD, la fel. Iar cine conduce România trebuie să decidă românii.
Puterea politică se câștigă prin vot și se pierde prin vot. Iar legea trebuie să rămână aceeași înainte și după ce aflăm cine a câștigat.
Orice scurtătură pe care o acceptăm astăzi pentru că ne convine rezultatul poate deveni mâine drumul pe care democrația însăși este ocolită.”
Apel pentru respectarea regulilor
Mesajul senatorului PNL de Argeș se încheie cu ideea că regulile competiției politice trebuie să fie aceleași indiferent de rezultatul alegerilor.
Coteț susține că protejarea democrației presupune atât respectarea votului, cât și existența unei justiții independente, care să nu fie percepută ca parte a confruntării politice.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti-1.jpg)





