Miza votului de miercuri nu mai este doar dacă Siegfried Mureșan va ajunge sau nu prim-ministru.
În opinia senatorului PNL de Argeș și vicepreședintelui Senatului, Mihai Coteț, adevărata miză este situația constituțională în care va rămâne România după acest vot.
„Partidul Social Democrat a anunțat că nu votează Guvernul Mureșan. Sorin Grindeanu i-a cerut premierului desemnat, insistent, să-și depună mandatul înainte să ajungă la vot, iar în ultimele zile liderul PSD a declarat că partidul său este pregătit pentru anticipate”, transmite vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț.
Mesajul său ridică o întrebare directă asupra strategiei social-democraților: ce urmează după respingerea Guvernului?
„Adică tu, PSD, dai jos Guvernul, nu formezi altul, refuzi să-l votezi pe cel desemnat, îi ceri să nici nu se mai prezinte în Parlament și apoi începi să vorbești despre alegeri anticipate. Acesta era marele plan al PSD sau vorbim doar de rezultatul unor negocieri eșuate?”, se întreabă Coteț.
În același timp, în spațiul public au apărut în ultimele zile informații și acuzații referitoare la presupuse contacte politice, interese economice și presiuni externe în perioada care a precedat căderea Guvernului Bolojan.
Senatorul PNL de Argeș consideră că aceste informații trebuie tratate cu atenție și diferențiate între ceea ce este documentat și ceea ce reprezintă deocamdată acuzații sau afirmații care necesită verificare.
„Unele elemente sunt documentate, alte afirmații trebuie lămurite. Este legitim să ne întrebăm, însă: cui folosește prelungirea acestei crize și care este, de fapt, strategia PSD?”, mai transmite senatorul.
Potrivit acestuia, votul de miercuri poate schimba radical natura discuției politice.
În cazul în care Guvernul Mureșan este respins și sunt întrunite condițiile constituționale necesare, se poate ajunge într-o situație în care dizolvarea Parlamentului să devină o posibilitate aflată la dispoziția președintelui, în condițiile prevăzute de Constituție.
„Și atunci discuția nu va mai fi despre Siegfried Mureșan, ci despre miza din spatele atâtor luni în care România a fost lăsată fără un Guvern cu puteri depline”, afirmă Mihai Coteț.
În acest context, Mihai Coteț spune că atenția publică ar trebui să se concentreze nu doar asupra votului PSD de miercuri, ci și asupra poziției pe care social-democrații o vor avea imediat după vot.
„De aceea, merită urmărit foarte atent nu doar cum votează PSD miercuri, ci și ce va cere PSD joi.”
Iar mesajul se încheie cu o formulare care lasă deschisă întrebarea privind strategia politică din spatele actualei crize:
„Uneori planul nu se vede când începe, se vede când ajunge unde trebuia.”












