Mihai Coteț: „Reforma statului nu mai este o opțiune politică”

Mihai Coteț: „Reforma statului nu mai este o opțiune politică”

Reforma salarizării în sectorul public și riscul pierderii unor fonduri importante din PNRR au generat noi reacții în spațiul public.

În acest context, Mihai Coteț, senator PNL de Argeș și vicepreședinte al Senatului, a transmis un mesaj în care critică atât ideea renunțării la fondurile europene, cât și soluția majorării taxării companiilor private pentru susținerea cheltuielilor cu salariile din sectorul public.

„Mai bine pierdem 770 de milioane de euro din PNRR decât să facem reforma salarizării. Iar dacă vrem mai mulți bani pentru salariile de la stat, taxăm și mai mult privatul.

• „Generația de Mâine”, la Senatul României. Mihai Coteț: „Tinerii sunt de neoprit”
• Mihai Coteț, despre cazul Dominic Fritz: „Adversarul politic se învinge la vot”
• Dacia Mioveni, lovită de decizia Renault privind Duster. Reacțiile lui Mihai Coteț și Cătălin Mîndroc

Cam aici a ajuns discuția.

Și nu, nu este o dispută între bugetari și privați. Este o discuție despre cât poate duce economia României înainte să crape ceva.

România încearcă să coboare un deficit uriaș. Masa salariilor publice a ajuns la aproximativ 40% din veniturile fiscale, față de o medie europeană de aproximativ 26%. Iar Comisia Europeană tocmai a transmis că forma discutată a legii salarizării, cu o anvelopă prea mare, nu îndeplinește deocamdată jalonul PNRR.

În acest context, auzim două soluții uluitoare: mai bine renunțăm la banii europeni decât să acceptăm reforma și, dacă nu avem suficienți bani pentru creșterea salariilor la stat, să taxăm suplimentar capitalul și companiile private, așa cum propune liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Să vedem însă până la capăt unde duce această „soluție”:

Mai multe taxe pe companii înseamnă mai puțini bani pentru investiții, dezvoltare și salarii.

Investițiile care nu mai sunt rentabile se amână sau se mută în altă țară.

Companiile vulnerabile reduc activitatea, renunță la angajări sau la oameni. Unele închid.

Mai puține companii și locuri de muncă înseamnă mai puține taxe și contribuții încasate de stat.

O parte din costurile suplimentare ajung în prețuri, iar puterea de cumpărare este din nou lovită.

Și ajungem la absurditatea perfectă: slăbim economia care finanțează statul ca să putem cheltui mai mult la stat. După care ne mirăm că nu mai avem bani!

Iar cealaltă variantă – „mai bine pierdem PNRR-ul” – este la fel de păguboasă.

Ratăm 770 de milioane de euro aferente jalonului salarizării. Ca să înțelegem ordinul de mărime: vorbim despre o sumă echivalentă cu zeci de kilometri de autostradă, un spital regional de mari dimensiuni sau peste 350 de creșe noi, complet echipate.

Pierdem bani europeni într-un moment în care avem nevoie disperată de bani pentru investiții și pentru reducerea presiunii asupra bugetului.

Transmitem Comisiei Europene, investitorilor și piețelor că România nu este capabilă să ducă până la capăt reformele pe care singură și le-a asumat.

Iar dacă dezechilibrele fiscale continuă, crește riscul unor costuri de finanțare mai mari: mai mulți bani pe dobânzi, mai puțini bani pentru investiții, educație, sănătate și infrastructură.

Și există un detaliu pe care astăzi pare că toată lumea vrea să-l uite: reforma salarizării nu a apărut săptămâna trecută. Este în PNRR încă din 2021.

Ministerul Muncii a fost condus, în cea mai mare parte a acestei perioade, succesiv de miniștri PSD, iar proiectul nu a fost finalizat. Au existat ani pentru simulări, consultări, negocieri cu sindicatele și corectarea formulelor.

În 2024 se purtau deja oficial consultări pe proiect. Ministrul Muncii de atunci spunea public că legea va fi gata la timp.

Nu a fost.

Nu poți pierde ani întregi și, în ultima sută de metri, să-i acuzi de grabă pe cei care încearcă să salveze jalonul. Și mai ales nu poți spune: pierdem banii europeni, evităm reforma și, pentru diferență, mai luăm niște bani de la privat.

Negocierea este firească. Șantajul cu interesul unei țări nu este.

Joaca de-a populismul trebuie să înceteze. Nu mai putem promite fiecăruia tot ce cere și apoi să trimitem nota de plată celor care muncesc, investesc și produc.

România a mai făcut asta. Știm unde duce.

Cel mai grav este că, de data aceasta, vedem prăpastia. Știm cum am ajuns lângă ea. Știm ce trebuie făcut ca să ne îndepărtăm.

Și, cu toate acestea, există oameni care insistă să ne împingă din nou spre margine.

Reforma statului nu mai este o opțiune politică și nici moftul unui premier. Este alegerea între a opri acum mecanismul care ne-a adus aici sau a continua, perfect conștienți, până când nu vom mai avea ce reforma.”