imm 263×587

Mihai Coteț: Relația dintre România și Grecia este strategică

Mihai Coteț: Relația dintre România și Grecia este strategică

Relațiile economice și diplomatice dintre România și Grecia continuă să se dezvolte, într-un context regional în care cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, logistica sau tehnologia devine tot mai importantă.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

În acest context, Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României și senator PNL de Argeș, a transmis următorul mesaj:

„Astăzi, la Senatul României, am avut plăcerea de a-i primi pe domnul Konstantinos Gkioulekas, Ministru Adjunct de Interne al Republicii Elene, și pe E.S. Lili-Evangelia Grammatika, Ambasadoarea Republicii Elene în România, alături de deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, președintele Uniunii Elene din România.

Discuțiile noastre au reconfirmat caracterul strategic al relației dintre România și Grecia și interesul comun pentru dezvoltarea unor proiecte concrete în infrastructură, energie, logistică și IT.

Relațiile economice dintre cele două țări sunt în continuă creștere: schimburile comerciale au ajuns la 3,6 miliarde EUR în 2025, iar Grecia rămâne unul dintre investitorii importanți în România, cu aproape 9.000 de companii și investiții de aproximativ 3 miliarde EUR.

Am prezentat și platforma Argeș Invest — un proiect prin care ne propunem să conectăm administrația, mediul de afaceri și partenerii instituționali pentru a crea oportunități reale de investiții și dezvoltare regională.

Cred că astfel de inițiative pot deveni un punct important de sprijin pentru consolidarea relațiilor economice dintre țările noastre.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Într-un context regional tot mai complex, conectivitatea economică devine o componentă esențială a securității europene, iar România și Grecia au toate premisele pentru a construi împreună proiecte cu impact real pentru dezvoltarea Europei de Sud-Est.”

Întâlnirile instituționale de acest tip reflectă interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale și dezvoltarea unor proiecte comune, în special în domenii considerate strategice pentru creșterea economică și cooperarea regională.

Mihai Coteț: Relația dintre România și Grecia este stragetică

570 X 90 CAPRA 3
New Profesional Consult 263×587