930×122 CAPRA 5

Ministresa blonda si „inaripatul vopsit” in ultima producţie a toamnei!

elena-udrea-cal

Prezentă recent la Alba Iulia, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a precizat că „este depăşită demult etapa în care ne plângeam că românii nu ştiu să scrie proiecte sau că autorităţile nu reuşesc să le întocmească”, arătând în acest sens că pe Programul Operaţional Regional au fost depuse proiecte în valoare totală de 11 miliarde de euro, în condiţiile în care bugetul alocat este de 4,3 miliarde de euro.

La semnarea finanţării proiectului de dezvoltare urbană de la Curtea de Argeş însă, secretarul de stat de la acelaşi minister, Răzvan Murgeanu, felicita administraţia locală pentru elaborarea proiectului, afirmând că cele mai multe dintre proiectele depuse în cadrul POR sunt prost documentate. Deputatul PSD Mircea Drăghici susţine, plecând de la aceste contraziceri, că cineva, ori Murgeanu ori Elena Udrea, minte. „Ministrul secretar de stat Răzvan Murgeanu preciza însă, în urmă cu două săptămâni, la Curtea de Argeş, că nici 10% din proiectele depuse la minister nu sunt bine întocmite! Cine umblă cu vopsit în toate aceste declaraţii?
Există şi nişte explicaţii! Ori cei cei doi lucrează la ministere diferite, ori cineva minte electoratul în mod intenţionat pentru a manipula oamenii că voinţa politică e mai importanta în aducerea banilor europeni în judeţe decât valoarea proiectelor evaluate pe principii europene!
Dincolo de iţe şi sfori, birocraţie şi demagogie, un proiect bun nu poate fi ignorat şi nici autorităţile care fac eforturi să le întocmească!”, a menţionat deputatul social-democrat.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90