NOR CURIER 930X122

draghici

Mircea Drăghici: „Guvernul Ponta mizează pe noua generație. Succes, Andrei Gerea!”

Chestorul Camerei Deputaților, social-democratul Mircea Drăghici, salută numirea colegului său din USL Argeș, deputatul liberal Andrei Gerea, în funcția de ministru al Economiei.

Convins că noul ministru va reuși să găsească soluții la problemele presante din domeniu – exploatarea resurselor minerale, privatizarea Cuprumin și, mai ales, Oltchim – deputatul PSD de Argeș adaugă că primul-ministru Victor Ponta dovedește deschidere pentru cooptarea în echipa guvernamentală a generației tinere.

„Salut numirea în funcția de ministru al Economiei, un minister cu greutate, a colegului meu din USL Argeș, Andrei Gerea, și îi urez mult succes! Am încredere în capacitățile sale manageriale. Am fost împreună în echipele pe care parlamentarii de Vâlcea și de Argeș le-au făcut în încercarea de a salva Oltchim și Arpechim. Am susținut împreună privatizarea Oltchim în sistem integrat cu Arpechim și sper să reușească acest lucru, acum din calitatea de ministru, pentru a salva locurile de muncă din cele două județe. În același timp, vreau să subliniez deschiderea și încrederea pe care guvernul USL și premierul Victor Ponta o acordă generației tinere, dar cu expertiză, care poate veni cu o nouă mentalitate, cu soluții inovative în administrarea problemelor guvernamentale”, afirmă chestorul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90