EcoMoto 930×122

    draghici1

    Mircea Drăghici – în mijlocul oamenilor din Arefu, Albeştii de Argeş, Valea Danului şi Valea Iaşului

    Mircea Drăghici s-a întâlnit cu alegătorii din nordul Colegiului Curtea de Argeş. Deputatul a vizitat comunele Arefu, Albeştii de Argeş, Valea Iaşului şi Valea Danului împreună cu o caravană electorală a USL Argeş.

    Parlamentarul le-a vorbit celor prezenţi despre proiectele privind investiţiile în agricultură, infrastructura şi dezvoltarea turismului în zonă şi despre buna colaborare pe care o are cu administraţiile publice locale. În mesajul său către alegători, acesta a punctat importanţa unei echipe puternice care să îi reprezinte în Parlamentul României şi a insistat asupra prezenţei la urne în cadrul alegerilor parlamentare.

    Caravana USL a vizitat şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” din Valea Iaşului, unde deputatul Mircea Drăghici a discutat cu personalul, dar şi cu pacienţii despre nevoile sistemului sanitar.

    Cnadidatul USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Curtea de Argeş este în permanenţă aproape de cetăţeni prin intermediul cabinetelor parlamentare deschise pe întreg teritoriul colegiului unde a fost ales, fiind parlamentarul ce cele mai multe cabinete funcţionale din judeţul Argeş. În mandatul 2008-2012, Mircea Drăghici a inaugurat nouă cabinete parlamentare în localităţile Arefu, Aninoasa, Albeştii de Argeş, Brăduleţ, Nucşoara, Muşăteşti, Valea Danului şi în oraşele Curtea de Argeş şi Piteşti.

    Mircea Drăghici a precizat că au trecut patru ani, mereu alături de cetăţeni, patru ani cu momente frumoase, la Zilele oraşului, la sărbători de comune, la inaugurări sau ceremonii, dar şi cu clipe tragice, nedreptăţile pedeliste şi loviturile sub centură ale unora: „Au trecut patru ani, în care am fost mereu prezent pe posturile locale şi naţionale pentru a striga durerile argeşenilor din Colegiu, pentru a le rezolva problemele, pentru a spune ţării păsurile reale, pentru a scoate la lumină jaful, minciunile şi teroarea pedelistă! Am luptat pentru un buget corect, am fost în focul evenimentelor la moţiuni de cenzură, am susţinut legi drepte şi am votat mereu cu gândul la oamenii care m-au votat pentru că aşteaptă de la mine soluţii, rezolvări şi implicare! 64 de luări de cuvânt în plen, 55 de declaraţii politice, 17 propuneri legislative iniţiate, 33 de interpelări şi întrebări, toate pentru Colegiul Curtea de Argeş!”

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90