930 x122 grota rece

    draghici

    Mircea Drăghici: „România redevine un partener credibil în Europa”

    Într-o declarație politică făcută în Parlament în contextul vizitei în Germania a primului-ministru Victor Ponta, deputatul PSD al colegiului Curtea de Argeș, Mircea Drăghici, a vorbit despre revigorarea politicii externe a României odată cu venirea la guvernare a Uniunii Social Liberale.

    „Victor Ponta şi Guvernul USL lucrează la construirea profilului internaţional al României. Actuala putere este conştientă că statutul României de membru UE şi NATO poate fi folosit pentru a ne valorifica eficient beneficiile economice, politice şi de securitate care derivă din apartenenţa la cele două organizaţii. Vizitele oficiale desfăşurate de premier, precum şi întâlnirile politice la care a participat demonstrează că România nu mai este doar un executant, ci a devenit un jucător activ în Europa şi un partener respectabil, credibil şi de încredere. România redevine un stat cu un cuvânt de spus în politica internaţională.  În ultimul an, prim-ministrul Victor Ponta a bifat o serie de întâlniri şi vizite oficiale în Franţa, Danemarca, Austria, Italia, Belgia şi Polonia”, a spus Mircea Drăghici, care este și chestorul Camerei Deputaților.

    Parlamentarul a subliniat importanța vizitei în Germania a premierului Ponta: „Deplasarea premierului în Germania este cu atât mai importantă cu cât ultima vizită a unui premier român în această ţară, şi la acest nivel, a avut loc în 2006. Această întrevedere vizează, dincolo de aspectele politice, şi o dimensiune economică, punând accent pe dinamizarea cooperării economice şi atragerea de investiţii străine, acest lucru însemnând crearea de locuri de muncă şi venituri sporite pentru cetăţenii ţării noastre. Germania este un partener economic deosebit de important pentru România. Pot menţiona în acest sens investiţiile Daimler de 300 de milioane, cele de la Bosch, Continental şi cele de la Kirchhoff Automotive. De asemenea, o serie de companii germane şi-au manifestat intenţia de a investi în ţara noastră”.

    Mircea Drăghici a adăugat că revigorarea politicii externe a României vine după o perioadă neagră: „În timpul guvernării portocalii, politica externă a fost total abandonată şi batjocorită. Aşa s-a întâmplat, de altfel, cu toate domeniile cheie din România: fonduri europene, energie, economie. Cei din PDL nu numai că ne-au izolat în plan internaţional, dar şi au întreprins toate măsurile necesare pentru a ne discredita în faţa partenerilor noştri externi. Exemplu stau chiar acţiunile Monicăi Macovei şi ale Elenei Băsescu, care au pus piedici României de fiecare dată când au avut ocazia”.

    NOR CURIER 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3