Eurial 263×587

Mubarak, considerat a fi cel mai bogat om al planetei

mubarak

În cele trei decenii cât s-a aflat la conducerea uni regim autoritar, preşedintele „şi-a luat tainul” din fiecare afacere deschisă în ţară, având o avere estimată a fi de cel puţin 40 miliarde USD sau poate chiar 70 miliarde USD, peste cele acumulate de mexicanul Carlos Sim (54 miliarde USD) şi americanul Bill Gates (53 miliarde USD).

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

 

Numele Mubarak nu apare niciodată în clasamentele mondiale privind cei mai bogaţi oameni (nici măcar între primii 100), dar familia preşedintelui egiptean – care a acceptat să părăsească puterea după trei decenii şi sub presiunea a 18 zile de proteste – este cotată a fi între primele zece cele mai bogate din lume.

Averea „clanului Mubarak” (preşedintele Hosni, soţia Suzanne şi cei doi fii, Gamal şi Alaa) este estimată la cel puţin 40 miliarde USD, ba chiar 70 miliarde USD, potrivit USNews.com. Această ultimă sumă ar face din Mubarak cel mai bogat om din lume, potrivit unei sinteze a dezvăluirilor apărute pe această în ultimele zile.

Astfel, fără să se ştie despre el că ar deţine vreun brand cu mare succes internaţional sau altă afacere, Mubarak ar putea fi mai bogat decât deţinătorul actual al titlului neoficial de „cel mai bogat pământean” (atribuit pe baza topurilor anuale ale revistei Forbes), mexicanul Carlos Sim (54 miliarde USD) şi cel plasat pe locul al doilea în prezent, americanul Bill Gates (53 miliarde USD).

Mecanismul deloc transparent al acumulării averii

Bănuielile asupra averii lui Mubarak – publicate de mai mulţi ani, dar intrate în atenţia mass media mondiale în ultimele zile – par greu de crezut, pentru că Mubarak a fost toată viaţa un militar, ajuns la conducerea Egiptului, dar nu un om de afaceri.

IMM 930×122
555×222 grota rece

Însă tocmai faptul că ţara a fost guvernată de trei decenii de armată (de fapt, chiar din 1952, de la înlăturarea regelui de către o lovitură de stat militar), i-a permis lui Mubarak „acoperirea” necesară pentru a se îmbogăţi.

„Nu exista responsabilitate, nu era nevoie de transparenţă”, explică profesorul Amaney Jamal de la universitatea americană Priceton. Mubarak „putea să intre în sfera economică şi să beneficieze de monopoluri, mită, taxe birocratice şi nepotism. Avea profit garantat”, consideră Jamal.

Preşedintele egiptean era în poziţia de a „jumuli” orice activitatea economică profitabilă din ţară, de la proiectele de dezvoltare din bazinul Nilului, la taxele de tranzit prin Canalul Suez, pe unde trece anual cel puţin 4% din cantitatea de ţiţei transportată pe căi maritime.

Averea, pusă la păstrare departe de Egipt

Într-un anunţ neobişnuit pentru o ţară în care secretul bancar a fost păstrat cu străşnicie vreme de secole, autorităţile din Elveţia au declarat, zilele trecute, că blochează toate conturile care ar putea avea legătură cu familia Mubarak. Numai că banii familiei nu se află doar în această ţară, ci şi în Regatul Unit (UK), dar şi, foarte probabil, în paradisuri fiscale sau alte destinaţii unde cu greu li se poate da de urmă.

Alt „avantaj” pentru Mubarak a fost că fiii săi, Gamal şi Alaa, au cheltuit cu mai puţină ostentaţie decât odraslele unor şeici din emiratele arabe ale Golfului Persic, astfel că sunt foarte puţine relatări despre prezenţa lor în „destinaţii exotice”.

Se ştie doar că familia Mubarak are investiţii mobiliare, dar şi reşedinţe pentru uz propriu pe Riviera franceză, în Beverly Hills (California), în cartiere exclusiviste din Londra şi în staţiunile egiptene de la Marea Roşie, în special la Sharm el-Sheikh.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

Sursa: gandul.info

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS