930X122 MAIA

nicosss

Nicolescu, scos pe targa de la DNA Pitesti

Presedintele CJ Arges Constantin Nicolescu a fost scos pe targa de la sediul DNA – Serviciul teritorial Piteşti. In ianuarie 2011, Nicolescu a fost operat pe cord, la câteva zile de la arestarea sa.

Nicolescu (PSD) s-a prezentat, marţi, la DNA Piteşti, unde a fost citat după ce cu o zi în urmă au avut loc percheziţii la sediul CJ, el afirmând ironic că „probabil că a greşit la referendum când nu a obţinut prezenţă de 60 %, ci doar de 55 %”.

Nicolescu a ajuns la DNA – Serviciul teritorial Piteşti însoţit de doi avocaţi. El a spus că a aflat că este învinuit, dar nu cunoaşte încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a mai spus că, personal, el nu are probleme, dar că are emoţii pentru subalternii săi. Pe de altă parte, Nicolescu a spus că că s-a autodenunţat şi el la DNA în legatură cu referendumul, solidarizandu-se cu Liviu Dragnea.

În cursul zilei de marţi, la DNA ar urma să se prezinte pentru audieri alţi cinci angajaţi ai Consiliului Judeţean Argeş.

Percheziţii ale procurorilor DNA au avut loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.

În ianuarie 2011, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a făcut un atac de cord, la scurt timp după ce a aflat decizia Tribunalul Argeş de a-l aresta preventiv pentru 29 de zile. Nicolescu fusese atunci reţinut în urma unor percheziţii efectuate de DNA.

Procurorii anticorupţie îl acuzau pe preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

555 X 222 CAPRA
570×90 MAIA