Preşedintele PSD Argeş Constantin Nicolescu a afirmat că simpatizanţii USL Argeş pot participa, dacă oamenii din stradă vor fi de acord, la protestele din judeţ.
Copreşedintele USL a subliniat însă că este vorba doar despre o solidarizare cu protestatarii paşnici, nu şi de o implicare a partidelor în organizarea mitingurilor.
„Nu convocăm membrii de partid să participe la aceste proteste, dar nici nu le respingem acest drept. Ne putem asocia cu cetăţenii care îşi exprimă dreptul la libera exprimare, încurajând însă acţiunile liniştite, fără violenţă. Moral, susţinem dreptul oamenilor de a-şi exprima nemulţumirile.
Dacă guvernul şi parlamentul s-ar convoca şi s-ar lua decizii responsabile, în conformitate cu solicitările oamenilor, nu ar mai fi nevoie de noi ieşiri în stradă.
Toate s-au acumulat şi oamenii cer acum măsuri radicale, pentru că vor să fie convinşi că se schimbă ceva. Legea sănătăţii a fost doar scânteia care a declanşat totul”, a precizat Constantin Nicolescu.





