263×587-2 Grota Rece

Nistor: banii nu erau mita, erau pentru campania PDL!

dobrinoiu

Consilierul local PDL Radu Nistor, erijat în avocatul şefului Direcţiei Silvice Ion Dobrinoiu, susţine că banii găsiţi la acesta acasă, despre care procurorii DNA susţin că reprezintă mită, erau de fapt o donaţie către o asociaţie PDL, bani care urmau să fie folosiţi în campania electorală a PDL.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Pentru aceşti bani, urma să fie eliberată şi o chitanţă. Ceea ce este foarte interesant este că Radu Nistor bagă practic în găleată PDL, susţinând că donaţia a fost făcută după ce denunţătorul a câştigat licitaţia. Şi dacă ar avea dreptate Nistor, aşa se fac licitaţiile? Câştigătorul donează bani de campanie PDL-ului? Cât priveşte asociaţia, să fie vorba despre cea condusă de Mircea Andrei?  „A fost găsită o sumă de bani care reprezenta un ajutor dat din partea unui prieten în vederea sponsorizării unei fundaţii de pe lângă PDL. Aceşti bani reprezentau o sponsorizare. Urma să fie eliberată o chitanţă pe numele persoanei care a dat această sumă de bani. Nu se poate vorbi de luare de mită pentru că nu există o activitate pe care domnul Dobrinoiu să o fi efectuat împotriva interesului de serviciu, din care să rezulte o sumă de bani. Licitaţia despre care se vorbeşte a fost una adjudecată prin strigare. După încheierea acestei licitaţii a fost acordată această sumă de bani cu titlul de donaţie. Nu se poate vorbi despre luare de bani. Din poziţia denunţătorului precum şi a unui martor rezultă că banii erau destinaţi ca donaţie pentru campania electorală”, a precizat Nistor.

Foto: adevarul.ro

570 X 90 CAPRA 3
Eurial 263×587