PDL a anunţat că, de săptămâna viitoare, în comisia juridică a camerei Deputaţilor, va intra în dezbaterea proiectul de revizuire a Constituţiei, urmând ca, peste aproximativ o lună, proiectul să intre în plenul Parlamentului.
Printre modificările din Constituţie se numără şi transformarea Parlamentului într-unul unicameral, şi reducerea numărului de parlamentari astfel. Liderul PNL Argeş Ion Popa susţine că dezbaterile sunt destinate doar imaginii, din moment ce puterea nu susţine un proiect de lege depus de USL în Parlament care propune reducerea numărului de parlamentari, fără să mai fie astfel nevoie de forţarea revizuirii Consituţiei pe final de mandat al actualului guvern. „Pentru realizarea votului uninominal pur şi reducerea numărului de parlamentari soluţia este foarte simplă: parlamentarii puterii să voteze proiectul de lege depus de către USL, dacă există într-adevăr voinţă politică, nu doar exerciţii de imagine şi retorică goală de conţinut.
Exista un proiect de lege cu reducerea numărului de parlamentari, depus de Crin Antonescu şi Victor Ponta, dar acesta nu este susţinut de putere. Coaliţia de guvernare poate introduce vot uninominal pur şi poate scădea numărul de parlamentari, dar nu vrea!”, a precizat liderul PNL Argeş.




