Colegiul Director al PDL a decis să boicoteze referendumul de duminică pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, modelul din parlament, in care alesii erau tinuti in banci, se doreste a fi extins inclusiv la nivelul cetatenilor.
Liderii PDL, reuniţi astăzi în şedinţa Colegiului Director al partidului, au decis să îndemne alegătorii să nu participe la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Pentru PDL, singura şansă de supravieţuire a lui Traian Băsescu este invalidarea referendumului, adică o prezenţă mai mică la vot de 9,2 milioane de români, conform recensământului din 2002. Cristian Boureanu susţinea, în cadrul unei emisiuni televizate, că decizia PDL ţine de faptul că, în opinia democrat-liberalilor, USL încearcă să fraudeze rezultatul referendumului.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




