263 X 587 CUMPANA 1

Pendiuc, despre consilierii PNL: „Habar nu au!”

pendiuc_pitesti

Declaraţiile de acum cîteva zile ale consilierului Radu Perianu l-au luat prin surprindere pe primarul Piteştiului, acesta reproşându-le liberalilor că vorbesc să se afle în treabă. „Habar nu au!”, a declarat astăzi Tudor Pendiuc, întrebat dacă remarcile liderului PNL Piteşti despre inoportunitatea unor investiţiii ale Primăriei, precum cele în fântâni arteziene, sunt sau nu pertinente.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

„Ei nu ştiu că legea nu îmi permite să anvelopez blocuri, în orice condiţii. Eu pot da cota de 20% pentru reabilitarea termică a imobilelor, dar dacă Guvernul nu dă nimic, ce fac? De unde iau bani?”, a arătat edilul, completând totuşi că nu poate spune cu precizie la acest moment dacă banii care erau prevăzuţi în acea direcţie vor mai fi investiţi ca atare, explicând că totul depinde de evoluţia economiei.

Primarul nu şi-a uitat însă formaţia de politician, dimpotrivă, Tudor Pendiuc a acuzat, la rândul său, că „pe ei (n.r., pe liberali), în fapt, nu îi doare de nimic. Le e teamă că, dacă s-ar face o fântână arteziană, unii dintre noi ar acumula mai multe puncte” (n.r., la capitolul imagine). Liderul PNL Piteşti, Radu Perianu, a ieşit miercuri cu afirmaţii potrivit cărora banii pe care municipalitatea îi va cheltui pe o fântână arteziană din Craiovei, în sumă de 15 miliarde de lei vechi, ar putea fi investiţi în anveloparea a zece blocuri din oraş.

Ce este însă surprinzător este că Radu Perianu ştia care sunt investiţiile propuse de Primărie în acest an, cu mult timp înainte de conferinţa de presă din această săptămână. El avea ocazia să se remarce printr-o poziţie fermă atât în comisia de specialitate de la nivelul CL Piteşti, cât şi în şedinţa de plen a Consiliului Local unde, din câte s-a văzut, a fost întru totul de acord cu forma actuală a bugetului. Mai mult decât atât, liderul liberal se pare că încă nu s-a gândit care ar trebui să fie noile sale luări de cuvânt, ca şi reprezentant pe plan politic al Uniunii Social-Liberale. Nici atacul prin care a replicat Tudor Pendiuc nu este însă „foarte” colegial, dovedind că cele două partide mai au de furcă până îşi vor armoniza poziţiile publice.

fngcimm BANNER 570×90
263×587.jpg La COCOS