NOR CURIER 930X122

    pendiuc.1

    Pendiuc, sfatuit de Ciocanel sa ia exemplu de la Botarca

    Stefan Ciocanel spune ca PSD denatureaza realitatea cand acuza Guvernul PD-L ca directioneaza banii de la bugetul statului cu precadere catre primariile „portocalii”. Ciocanel contracareaza acuzele pesedistilor cu exemplul Primariei Topoloveni. Politicianul PD-L il sfatuieste si pe primarul Pitestiului sa procedeze ca omologul sau de la Topoloveni, care ii este si coleg de partid, ca sa beneficieze de fonduri guvernamentale. „Contrar celor sustinute de PSD, iata ca Guvernul a alocat fonduri pentru reabilitarea termica a unor blocuri din Topoloveni, localitate cu primar de la Partidul Social-Democrat. Banii provin de la ministerul condus de Elena Udrea, atat de hulita de pesedisti”, declara Stefan Ciocanel, membru in conducerea PD-L Arges. Ciocanel precizeaza ca este si meritul primarului PSD Gheorghita Botarca, ale carui insistente la minister au dat roade. Liderul pedelist crede, de altfel, ca orice primar al opozitiei poate obtine fonduri de la guvern daca isi da interesul si prezinta proiecte viabile. „In orice tara, bugetul unui minister nu este niciodata suficient, motiv pentru care finantarile se fac pe proiecte, proiecte care trebuie si sustinute pe langa guvernanti pentru a fi aprobate”, argumenteaza Stefan Ciocanel. Acesta il invita si pe primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, sa procedeze la fel pentru ca municipiul sa primeasca bani de la Guvern: „Banii se cer si nu se asteapta, este ceea ce a invatat primarul Topoloveniului, dar nu si Tudor Pendiuc. Ganditi-va ca Botarca a beneficiat de fonduri de la Guvern in conditiile in care este un adversar stiut al PD-L si viceversa. Accentuez asta pentru a scoate si mai bine in evidenta faptul ca PSD nu spune adevarul cand reclama ca primariile conduse de catre oamenii lor ar fi defavorizate de Guvern pe criteriu politic. Spre deosebire de primarul Botarca, Tudor Pendiuc are o relatie foarte buna cu lideri de la centru ai PD-L, chiar cu primul-ministru Emil Boc si cu ministrul Vasile Blaga”, subliniaza Stefan Ciocanel.

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3