Adoptarea Legii Lustraţiei, la 22 de ani de la Revoluţie, şi într-o formulă care i-a eludat, în ultima clipă, de sub incidenţă pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu (fost utecist) şi pe noul şef al SIE, Teodor Meleşcanu (fost angajat la ambasadă), este considerată de oamenii politici din opoziţie drept o lege care discriminează, dar mai ales care lezează pe cei care au avut de suferit de pe urma opresiunii regimului comunist şi pe cei care s-au sacrificat în 1989.
USL nu va contesta la CCR legea Lustraţiei, întrucât nu îngrădeşte dreptul de a fi ales, conform unor modificări persoane care au avut funcţii în aparate de conducere din regimul comunist putând fi alese, dar neputând fi numite în funcţii publice.
Preşedintele PNL Piteşti Radu Perianu a precizat că, având în vedere întârzierea cu care a fost adoptată, precum şi modificările care i-au fost aduse, fac ca legea Lustraţiei să nu mai aibă practic efecte. „Eu aş aplica chiar şi acum legea aceasta a Lustraţiei, dacă legea ar fi ceva. O lege se adresează tuturor, nu doar unora sau altora, ca să ne aducem aminte cum au eliminat unele articole pentru a-i proteja pe unii sau pe alţii sau faptul că oameni care au făcut aceleaşi lucruri pot candida, dar nu pot fi numiţi. Până la urmă, sunt la fel, ca trecut şi activitate. O lege are prevederi care interzic exact anumite lucruri şi e aplicabilă pe întreg teritriul României. Dacă se dorea, se putea face o lege chiar şi la 22 de ani de la Revoluţie, când mulţi dintre cei care aveau funcţii atunci ori nu mai sunt, ori nu mai pot face mare lucru politic. Dar ei şi în aceste condiţii au dat o lege de dragul de a o da. Ca efecte, e egală cu zero. Se adresează locatarilor din cimitire mai mult decât celor care sunt în viaţă acum”, a precizat avocatul Perianu.





