Liderul PNL Piteşti, Radu Perianu consideră că, în urma rezultatelor de anul acesta de la bacalaureat- care nu ar fi decât o mărturie a faptului că învăţământul la un nivel din ce în ce mai scăzut, trebuie regândită politica faţă de educaţie. Inclusiv programul USL pe acest domeniu, lansat recent de opoziţie, ar trebui să suporte modificări.
Consilierul local liberal nu crede că învăţământul privat ar fi o soluţie, ci reconsiderarea învăţământul în ansamblu ca şi coloană vertebrală a societăţii. Avocatul crede că cel mai sigur şi eficient mod ar fi ca România să adopte un sistem de educaţie european, care să fie aplicat pe realităţile economice din ţară, decât să încerce nenumărate reforme asemeni celor care au eşuat lamentabil.
„Învăţământul privat există la toate nivelurile, dar nu acesta trebuie să fie coloana vertebrală a ţării. În alte ţări, adică cele civilitzate, învăţământul reprezintă şi o adevărată şcoală de integrare în societate, modelare a caracterului, un proces de maturizare al copiilor. Statutul profesorului din România nu se poate compara în niciun fel cu statutul de care se bucură profesorul din ţările UE, Uniune din care cu onor facem şi noi parte. S-au făcut zeci de reforme şi niciuna nu a avut success, de ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva era mai sănătos sistemul dinainte de 1989? Asistăm la 21 de ani de insucces în materie de educaţie. De ce nu luăm un model consacrat dintr-o ţară europeană, pe care doar să îl facem să corespundă la necesităţile noastre, în loc să inventăm noi totul?”, a menţionat Radu Perianu.





