[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Politica pune cruce Arpechimului

arpechim_ansamblu

A venit degeaba pana la Pitesti Emil Boc. In afara de discursuri politice, intrunirea PDL nu a insemnat nimic pentru judet. Cel mai arzator subiect, Arpechim, a fost din nou evitat. Iar de data asta, Boc nu si-a mai cumparat nici pantofi la promotie de la Benvenuti.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS


Chiar dacă prefectul a reuşit să se vadă preţ de câteva minute cu primul-ministru, nu au reuşit să discute pe tema cea mai arzătoare în acest moment pentru industria argeşeană.

Prefectul crede că, din moment ce termenul limită pentru eventuale negocieri care să ducă la preluarea din partea statului a Arpechim a expirat, se impune ca între reprezentanţii OMV şi cei ai statului român să fie purtată o discuţie finală. „Am mai spus-o, dacă cei de la OMV vor să îşi elimine concurenţa, asta vor face, iar Arpechim nu are nicio şansă. O discuţie însă trebuie purtată. Cei de la PCC vor să elimine concurenţa, de asta se opun cumpărării Arpechim de către Oltchim. Se pare că au şi o mare influenţă la Bruxelles. Sunt foarte bine poziţionaţi în Comisia Europeană. Din păcate, europarlamentarii noştri nu cred că au făcut mare lucru, ba chiar cam nimic legat de acest subiect. Prin urmare nu se aude nimic acolo legat de un lobby sau protecţie pentru Arpechim şi Oltchim”, a afirmat prefectul, care a mai menţionat că săptămâna aceasta doreşte să aibă o întrevedere cu premierul pe subiectul Arpechim.

Partea cea mai delicată în această „afacere” este că statul român a rămas, într-o jumătate de an, la nivelul declarativ că ar vrea să cumpere Arpechim. Nu a fost transmisă- cel puţin nu a existat această informaţie- nicio ofertă clară în acest sens. Şi atunci, ne întrebăm dacă nu cumva, mai importante decât intenţiile austriecilor, nu ar fi dezinteresul guvernanţilor.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587.jpg La COCOS