New Profesional Consult 263×587

PC Argeș: „Traian Băsescu şi-a dat arama pe faţă (şi) în Argeş!”

Ion.Cornel.Lazar

Conducerea Partidului Conservator Argeş consideră că şeful statului şi-a „dat arama pe faţă” cu ocazia vizitei în judeţul nostru. Conservatorii spun că imixtiunea lui Traian Băsescu în viaţa oricărui partid este inacceptabilă.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

„Dacă mai era nevoie de o demonstraţie a faptului că Traian Băsescu trebuia demis anul trecut din cauza comportamentului său, iată că cel care se ţine cu dinţii de scaunul de şef al statului o furnizează. Vizita sa fulger în Argeş, urmată de operaţiunea de excludere a 22 de primari PDL, după care cel care i-a exclus îşi dă demisia din partid pentru a trece la Mișcarea Populară, este o manevră menită să destructureze o formaţiune politică pe care chiar şeful statului a păstorit-o vreme îndelungată. Se leapădă acum de ea ca de o manta de vreme rea!

Nu ne preocupă soarta PDL, să fim bine înţeleşi! La cât rău a făcut acest partid ţării, nici nu ar mai trebui să fie în Parlament. Dar ne preocupă încălcarea gravă a Constituţiei de către şeful statului. Conform legii supreme a ţării, acesta este apolitic. Ori, departe de a fi preşedintele tuturor românilor, Traian Băsescu s-a implicat direct în activitatea şi organizarea PDL, mai întâi, iar acum a Mişcării Populare. Face şi desface partide la „lumina zilei”, la ore de maximă audienţă, fără să îi pese de lege şi de cetăţeni.

Iată cum, după o vizită aparent banală în Argeş, Băsescu îşi mai dă o dată arama pe faţă şi ne arată că nu reprezintă interesele întregii populaţii, ci doar pe ale grupului său. Traian Băsescu nu mai este de mult preşedintele ţării, mai ales că el a fost demis, conform datelor furnizate de staticieni privind recensământul. A fost menţinut în funcţie artificial, cu ajutorul unor adevăraţi ciraci, care îl urmează orbeşte oriunde şi care se supun voinţei lui cu o cerbicie greu de înţeles. Mai există, oare, cineva care să pună la îndoială demersul USL de anul trecut de a încerca demiterea sa?”, se arată într-un comunicat de presă al PC Argeş.

fngcimm BANNER 570×90
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti