NOR CURIER 930X122

    alegeri_pnl_pit10

    Radu Perianu a castigat fara emotii PNL Pitesti. Vezi noua echipa!

    Adunarea municipală a PNL Piteşti s-a finalizat aşa cum era de aşteptat, cu alegeri înainte de termen. Marius Postelnicescu a fost schimbat de la şefia organizaţiei cu cel împotriva căruia a câştigat, anul trecut, consilierul local Radu Perianu. De altfel, Marius Postelnicescu nici nu a mai candidat pentru vreo funcţie de conducere în organizaţia municipală.

    Oficial, pentru că aşa a anunţat încă de anul trecut, că nu îşi doreşte mai mult de trei mandate. Neoficial, la cum s-a derulat şedinţa, pentru că, în mare parte, apele au fost de mult făcute în organizaţie. Împotriva lui Radu Perianu a mai candidat Mihai Nistor, actor la teatrul Davila, preşedinte de secţie de vot. Raţiunile sale: pe de o parte ca nemulţumire că nu a fost luat în calcul pentru biroul format din 20 de membrii, dar şi pentru a face concurenţă la alegeri.
    alegeri_pnl_pit11

    Pentru Radu Perianu însă, care s-a bucurat şi de susţinerea lui Ion Popa, lupta nu a fost dificilă. În sală au fost prezenţi şi deputatul Andrei Gerea, consilieri judeţeni şi locali, dar şi Adrian Miutescu. Şi Marius Postelnicescu a fost prezent, până în momentul începerii votului, când a plecat, urându-le succes celor care au candidat.  Nistor, actor şi pe scena politică

    Mihai Nistor a recunoscut că are slabe şanse să fie votat, dar a precizat că a simţit nevoia să candideze pentru preşedinţie, chiar dacă nu a venit cu o listă asemeni lui Radu Perianu. „Jocurile sunt făcute. Am participat la multe lucruri de genul asta, îmi spune experienţa. Eu ştiu cine va fi preşedintele, însă vreau totuşi să vă demonstrez că am curaj şi, ca şi mulţi dintre dumneavoastră, pe viitor, nu mi-e frică să candidez pe o listă pentru a  reprezenta PNL la orice nivel. Nu m-am agăţat de această situaţie, dar am ştiut cum va decurge şedinţa de adunare generală. Noi, actorii, suntem intuitivi, analizăm aceste situaţii de viaţă şi experienţa politică m-a făcut să îmi dau seama ce se întâmplă. Am vrut să conştientizăm că toţi suntem membri ai unei singure familii. Indiferent că unii câştigăm sau pierdem nu aş vrea să priviţi lucrurile pe viitor ca şi cum facem parte din echipe diferite. Nu am avut timp să îmi fac o echipă. Îmi pare rău că nu m-am regăsit pe o listă în vederea biroului politic. De aceea am vrut să fac un exerciţiu democratic, să vedem ce se întâmplă. Eu am răbdare. Dacă aveţi nevoie de experienţa mea şi de anumite calităţi ale mele, eu vă stau la dispoziţie”, a precizat Mihai Nistor.
    Am poftă de muncă!
    Radu Perianu a început discursul prin anunţul că nu îşi doreşte vreo funcţie de conducere administrativă nici dacă PNL ar reveni la guvernare, ci doar să se concentreze pe activitatea politică şi a precizat o parte din obiectivele sale: organizarea riguroasă a partidului pentru a putea obţine rezultate în lupta cu PSD şi PDL, readucerea în organizaţie a membrilor care au plecat dintr-un motiv sau altul. Perianu a menţionat că preferă organizarea solidă a PSD, criticând PDL pentru faptul că a preferat, în schimbul organizării de partid, achiziţionarea de voturi. „Nu am cerut în 2004 nicio funcţie, nu vreau nici pe viitor, chiar dacă PNL va intra la guvernare din nou. Nu am schimbat pe un om cu altul, nu am descăunat pe unul şi am înscăunat pe altul. Se încearcă doar aducerea unui suflu nou în organizaţia noastră. Până acum se vorbea de vechiul preşedinte şi vechea echipă. Nu s-a vorbit de viitoarea echipă care trebuia să îşi asume responsabilităţi, să facă ceva pe viitor. Eu asta vreau. Să formăm o echipă nu din 20 de membrii plus preşedinte, ci din sute şi sute de liberali care să acţioneze pentru răspândirea principiilor liberale. Ne-am propus rezultate, dar în acvariu. Care erau mijloacele de realizare ale obiectivelor? Zero. Trebuie să arătăm oamenilor că suntem un partid care îşi urmează ideile mai ales prin comportamentul nostru. Câştigăm voturi transmiţând mesaje care să convingă. Nu putem decât în aceste limită să concurăm împotriva cuiva. Eu candidez pentru această funcţie pentru că am un mare chef de muncă. Nu este nicio fericire să fii preşedinte al PNL Piteşti în condiţiile în care se află acum. Aşteptările sunt multe, dar toţi aşteaptă un anumit imbold. Eu cred că îl pot da.
    Când am ajuns la putere în 2004, trebuia să punem bazele financiare ale partidului, să ne înmulţim, să avem o comisie pentru oamenii de afaceri. După patru ani de guvernare, suntem mai rău că în 2004. Am şi chef de muncă, dar şi curajul de a mă luptă cu oricine din liderii politici din judeţ. Avem nevoie de o organizare excepţională. PSD este foarte bine organizat, PDL a ajuns la o formă de organizare pe care noi nu o vom atinge. Noi nu vom ajunge să cumpărăm voturi. Printre noi nu există asemenea oameni. Dar asemenea metode de a aduce voturi trebuie contracarate cu o organizare cum are PSD”, le-a transmis Perianu membrilor de partid.

    Iată noua conducere a PNL Piteşti:
    Preşedinte: Radu Perianu
    Vicepreşedinţi: Florin Baboi, Drăghici Cătălin, Mihai Petre, Badea Mihai, Gina Pârvu, Adrian Stoiculescu.

    Membrii: Liviu Bănică, Mihai Brăslaşu, Simona Brătulescu, Vasile Butnaru, Lucian Costache, Măruţa Ristoiu, Mihai Bărăscu, Elena Diaconescu, Daniel Dobrin, Doiniţa Dumitrescu, Narcis Iordache, Dumitru Moise, Marian Ochenatu, Luminiţa Paul.

    Având în vedere însă că s-a convenit ca vicepreşedinţi să fie Liviu Bănică, Mihai Brăslaşu, Simona Brătulescu, Vasile Butnaru, Lucian Costache, Măruţa Ristoiu, cei care au obţinut ca număr de voturi această calitate vor renunţa la funcţie. Astfel, ultimii amintiţi vor deveni vicepreşedinţi, iar ceilalţi vor rămâne doar membri în Biroul Politic. {loadposition inside}

    555 X 222 POSADA 2

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3