Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat ordonanţele privind rectificarea bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe anul 2011.
Opoziţia a votat împotrivă acuzând faptul că banii au fost redistribuiţi primăriilor pe baza apartenenţei la partidul de guvernământ. Social-democraţii Petre Petrescu şi Mircea Drăghici au acuzat că sumele de la rectificarea bugetară au fost redistribuite primăriilor PDL. „PDL a ajuns să practice un anumit fenomen, făcând o proiecţie a bugetului pe anul viitor optimistă, pentru ca apoi să ceară să direcţionăm din Fondul de Rezervă către primării ale PDL sau ale Coaliţiei fondurile. După aceea, impune o rectificare bugetară negativă în detrimentul primăriilor Opoziţiei”, a precizat Mircea Drăghici, deputat PSD membru în comisia de Finanţe.
Cele două proiecte urmează să fie aprobate în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.





