Vineri, în şedinţa biroului judeţean al PSD Argeş, au fost stabilite procedurile de nominalizare a candidaturilor pentru alegerile parlamenare. Regulamentul porneşte de la ideea că parlamentarii care au deja mandate şi care vor să candideze din nou, îşi păstrează colegiile „dacă nu au făcut greşeli foarte mari”.
Urmează apoi negocieri pentru restul colegiilor. În Argeş, cel puţin deocamdată, PSD are la dispoziţie 8 colegii, în condiţiile în care social-democraţii au 7 parlamentari deja. Din câte se pare, Filip Georgescu îşi păstrează decizia de a nu mai candida. Aşadar, bătălia se va da pe 2 colegii, la care se adaugă cel al lui Duvăz. Până pe 4 octombrie, pesediştii cu aspiraţii spre Parlament trebuie să îşi depună în scris dorinţa. Dacă cei care doresc să candideze nu se înţeleg pe un anumit colegiu, vor fi supuşi la vot secret în cadrul organizaţiei. „Nu impun pe nimeni, prefer să respectăm întocmai regulamentul PSD”, a precizat Nicolescu.Va exista o întâlnire între liderii USL Argeş, în care se vor stabili colegiile, după care acestea „vor fi umplute” cu candidaţi. Până pe 15 octombrie, USL trebuie să îşi stabilească candidaţii în toată ţara, pentru că vor fi prezentaţi la o mega manifestaţie preconizată pe 16 sau 17 octombrie, când are loc congresul PPE (nr. familia PDL în UE).




