Tineretul Conservator Argeș a organizat aseară o nouă sesiune de pregătire de dezvoltare personală. Aceasta face parte din proiectul ”Fii schimbarea pe care ți-o dorești, ia atitudine!”. Manifestarea a fost deschisă atât pentru tinerii din partid, cât şi pentru tineri care nu sunt membri ai PC.
Acestora li s-a vorbit despre ”comunicarea organizațională”. Programul de activităţi al Tineretului Conservator cuprinde pentru perioada următoare câte un astfel de training în fiecare lună, la care pot participa toţi tinerii care doresc să-și perfecţioneze aptitudinile şi cunoştinţele în diferite domenii.
”Proiectul pe care l-am iniţiat vara trecută se bucură în continuare de aprecierea tinerilor, dovadă stând faptul că aceştia participă cu interes la fiecare training organizat de noi. Dacă în seara aceasta am decis să discutăm despre comunicarea organizaţională, luna viitoare le vom prezenta tinerilor un training despre tehnicile de negociere. Consider că este important pentru fiecare să aflăm informaţii noi, care ne pot ajuta în diferitele situaţii cu care ne confruntăm zilnic, putând astfel să le depăşim cu brio”, declară Codruţ Matei, preşedintele TC Argeş şi iniţiator al proiectului.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)