263 X 587 CUMPANA 1

Simona Bucura Oprescu: „DE CE să fie România groapa de gunoi a Europei?”

FOTO1_Simona

La începutul lunii octombrie s-a produs un incendiu puternic la un depozit de deşeuri periculoase din Câmpulung Muscel. Pornind de la acest incident, deputatul PSD de Mioveni Simona Bucura Oprescu a făcut o declaraţie politică în Parlament.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

„Din câte se pare, totul a fost posibil din două cauze principale: legislaţia care este permisivă şi o oarecare lipsă de fermitate a instituţiilor statului în ceea ce priveşte condiţiile de securitate pe care un asemenea depozit ar fi trebuit să le îndeplinească.

Problema de fond este, însă, aceea că astfel de depozite sunt peste tot în ţară. Unele dintre ele slab controlate, altele funcţionează chiar în ilegalitate, dar toate reprezintă un potenţial pericol pentru cetăţenii acestei ţări. Culmea este că deşeurile periculoase sunt aduse în aceste depozite chiar şi din străinătate, în portul Constanţa fiind semnalate destule cazuri de vase care au ajuns la noi în ţară tocmai din acest motiv, transportând deşeuri pe care nimeni nu le vrea, dar de care trebuie să ne ocupăm noi!

Întrebarea mea este: DE CE? DE CE să fie România groapa de gunoi a Europei? DE CE să fie cetăţenii acestei ţări expuşi unor pericole ale căror urmări sunt greu de închipuit? DE CE să nu punem piciorul în prag şi să stopăm afacerile din acest domeniu de activitate?

Trebuie să luăm măsuri ferme pentru a proteja viitorul acestei ţări, dar şi prezentul. Ne plângem că cianurile ar urma să facă rău mediului la Roşia Montană, la o exploatare minieră auriferă, dar ignorăm total un fenomen cel puţin la fel de grav, dacă nu cu un impact mult mai direct şi mai puternic asupra cetăţenilor din mai multe zone ale ţării, respectiv cel al dezvoltării acestor depozite de deşeuri periculoase. Dacă noi nu vom avea grijă de propria noastră ogradă, atunci cu siguranţă nici alţii nu o vor face!”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

fngcimm BANNER 570×90
263×587.jpg La COCOS