Rezultatele unui sondaj de opinie arată că PSD ar câștiga detașat alegerile pentru Parlamentul European. În schimb, Mișcarea Populară, partidul apropiat de Traian Băsescu, nici măcar nu ar atinge pragul de 5%.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, PSD ar obține 41% din sufragii. Ar fi urmat de PNL, cu 19%, de PDL, cu 15%, și de PP-DD și UDMR, fiecare cu câte 6%. PRM și ADA (Alianța dintre Forța Civică și PNȚCD) sunt creditate fiecare cu 4%. Partidul Mișcarea Populară ar câștiga doar 2%, la fel ca Partidul Conservator. Celelelalte formațiuni politice ar aduna împreună 1%.
În clasamentul încrederii în persoanele publice, pe primul loc se află guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, cu 49% încredere. Îl urmează Victor Ponta, cu 41% încredere, Klaus Iohannis, cu 37% încredere, Sorin Oprescu-36%, Crin Antonescu-24% și Traian Băsescu, președintele țării înregistrând o cotă de încredere de 23%.
Sondajul a fost făcut telefonic de SOCIOPOL în perioada 9-12 septembrie, pe un eșantion de 1.017 persoane, și are o marjă de eroare de plus/minus 3, 2%.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)
