Cu DNA şi procuratura pe cap, USL se pregăteşte pentru alegeri parlamentare. Mai exact, au început negocierile pentru colegiile de parlamentari. A fost creată şi o comisie mixtă pentru realizarea programului de guvernare al USL, post alegeri.
Parlamentarii Alianţei de Centru Dreaptă PNL-PC şi Aliantei de Centru Stânga PSD-UNPR deja aleşi îşi păstrează colegiile, principiul desemnarii candidaţilor în USL rămânând, ca şi la locale, cel al parităţii. În Argeş, negocierile vor fi purtate pentru colegiile deţinute de PDL- cel al lui Sorin Buta, cel al lui Cristian Boureanu, cel al lui Sorin Pandele şi, cel rămas vacant, al lui Mircea Cinteză. Negocierile vor fi finalizate până luni, când USL va intra în campania electorală în linie dreaptă.
Şi PDL Argeş trebuie să îşi stabilească, în cel mai scurt timp, candidaţii la parlamentare, conform deciziei luate de la centru. Mai rămâne de văzut câţi argeşeni vor mai venit la vot şi mai ales cine va avea de câştigat după ce voturile de la referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu au fost anulate prin decizia celor 9 judecători de la CCR şi de proasta gestionare a USL a acestui moment.





