[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Traseiștii, afară din Parlament prin votul electoratului!

parlament-vot2

Printre propunerile pe care USL le are în vedere pentru modificarea Constituției se numără și stoparea traseismului politic printre parlamentari. USL vrea ca pe viitor electoratul dintr-un colegiu sau altul să îi poată retrage prin vot mandatul de senator sau deputat parlamentarului care își părăsește partidul sub sigla căruia a candidat și a fost ales.

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

„USL şi-a propus stoparea traseismului politic prin proceduri de referendum în colegiul respectiv, de exemplu, prin care să se retragă mandatul unui parlamentar care şi-a părăsit partidul în numele căruia a candidat”, anunță deputatul PNL al colegiului Pitești Nord, Andrei Gerea.

Deputatul precizează că se dorește ca până cel mai târziu în luna septembrie comisia parlamentară alcătuită în acest sens să finalizeze proiectul legislativ de revizuire a Constituției.

 

570×90 LA COCOS
263×587 grota rece