263 X 587 CUMPANA 1

Un parlamentar de Argeș îi bate obrazul lui Băsescu!

basescu_isteric

Traian Băsescu a decis ca președintele Senatului, liberalul Crin Antonescu, să fie exclus din protocolul Palatului Cotroceni.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Băsescu a hotărât ca atare după ce Antonescu a părăsit sala înainte ca el să-și înceapă discursul de la învestirea Ramonei Mănescu în funcția de ministru al Transporturilor. Prima consecință a deciziei a fost neinvitarea lui Crin Antonescu la ceremonia de învestire în funcția de ministru al Economiei a deputatului PNL de Pitești Andrei Gerea. După cum v-am informat, această hotărâre l-a afectat și pe senatorul liberal de Argeș Ion Popa, care este și liderul filialei județene a PNL. Popa urma să-l însoțească pe Antonescu la ceremonia respectivă, dar nu a mai ajuns la Palatul Cotroceni din cauza deciziei pe care a luat-o președintele țării.

ION_POPA_2013Într-o declarație pentru ePitesti, senatorul consideră că Traian Băsescu a dovedit lipsă de eleganță. „Nu sunt familiarizat cu protocolul de la Palatul Cotroceni. Eu pot discuta de gestul ăsta numai dintr-o perspectivă, să-i spunem, bărbătească. Domnul Băsescu a învestit zeci și sute de miniștri. Chiar dânsul a fost un ministru învestit, și nu o dată. Pentru Andrei Gerea era un moment important. Am vrut să-l însoțesc. Am făcut toate demersurile. Mergeam în calitatea mea oficială de senator, împreună cu președintele Crin Antonescu. Dar am fost informat că domnul Băsescu nu ne mai primește. Repet, dintr-o perspectivă bărbătească, gestul este o lipsă de eleganță”, spune Ion Popa, senator de Curtea de Argeș și Câmpulung și președinte al filialei județene a PNL.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece