“Vorbim despre un partid care şi-a asumat valorile de centru-stânga cu oamenii care vor face în continuare politică pentru principii şi nu pentru interese personale sau de grup. Pentru noi este un moment de reafirmare a valorilor care ne individualizează în spaţiul public şi politic românesc”, a spus Oprea.
Acesta a mai afirmat că Uniunea Națională pentru Progresul României are peste 300.000 de membri şi tot mai mulţi aleşi locali îşi declară susţinerea pentru partid şi îşi anunţă candidatura din partea UNPR la alegerile din 2012.
Liderul UNPR a reiterat faptul că, la sfârşitul lunii decembrie, va fi lansată Uniunea Social Progresistă pentru a oferi un spaţiu de dialog celor care îmbrăţişează valorile de centru-stânga.
“Intelectuali, oameni politici, personalităţi din zona non-guvernamentală, toţi cei care vor să pună umărul la reconstrucţia României sunt bineveniţi alături de UNPR şi sunt bineveniţi în USP”, a precizat Gabriel Oprea.
Preşedintele UNPR a subliniat că obiectivul electoral al partidului rămâne neschimbat, cel puţin 10% din voturi.





