După o perioadă în care a avut reacții palide, USL Argeș și-a radicalizat poziția în ceea ce privește chestiunea regionalizării.
Liderii politici și administrativi ai județului le cer guvernanților de la București ca regiunea de dezvoltare Sud Muntenia să fie împărțită în două, iar Argeșul și Prahova să fie incluse în regiuni diferite (cu divizarea ar fi de acord și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma). De asemenea, ei solicită ca viitoarea regiune administrativ-teritorială în care se va afla județul Argeș să aibă capitala în Pitești.
Deputatul PSD de Argeș Radu Vasilică amenință cu măsuri extreme în cazul în care Guvernul Ponta nu va fi de acord. Potrivit acestuia, dacă Guvernul nu va accepta parlamentarii de Argeș ai Uniunii Social Liberale nu vor vota proiectul regionalizării. Ba mai mult decât atât. Dacă Guvernul va alege să își asume răspunderea pentru acest proiect, parlamentarii USL Argeș nu exclud posibilitatea să voteze favorabil o eventuală moțiune de cenzură care ar fi depusă. Cu alte cuvinte, conform deputatului Radu Vasilică, parlamentarii USL de Argeș ar pune umărul, într-o asemenea circumstanță, la căderea Guvernului Ponta!
Vasilică informează că toți cei 17 parlamentari de Argeș, inclusiv cei de la PP-DD și PDL, au semnat o hârtie către primul-ministru Victor Ponta, în care îi cer acestuia să îi primească în audiență în problema regionalizării. Pe de altă parte, adaugă deputatul, din aceleași considerente Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea au fost invitați să vină în Argeș.
Poziția USL Argeș s-a radicalizat după ce județul nu a „primit” nimic din sediile regionale ale unor servicii deconcentrate. Finanțele Publice, de pildă, au ajuns să aibă sediul regional în Ploiești, la fel urmând să se întâmple și cu Ambulanța. În cazul altora, ca Direcția Națională Antifraudă de exemplu, sediul regional ia drumul Alexandriei-Teleorman, județul lui Liviu Dragnea.





