Senatorul PSD Şerban Valeca susţine că guvernul actual trebui să găsească rapid soluţii pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene, în condiţiile în care sunt disponibile 20 de miliarde euro, iar ţara noastră a reuşit să atragă doar 3% din sumă. Miza: supravieţuirea economică, în contextul unei viitoare anunţate crize economie.
O soluţie vine din partea USL, care a reiterat oferta unui comitet anticriză alături de partidele din coaliţie şi BNR.”Ar trebui să ne preocupăm, instituţional, cum să atragem banii europeni. Din raportul oficialilor europeni reiese că banii se dau pe criterii politice, fapt foarte grav. Creşterea puterii de absorbţie este vitală acum, când se preconizează o nouă criză mondială.
USL a propus un comitet anticriză format din opoziţie, putere şi BNR. Nici acum nu s-a răspuns în vreun fel. Aşa că am relansat oferta, având în vedere semnalele inclusiv din SUA privind riscul acestei unei noi crize economice. România nu e pregătită să facă faţă unei noi crize. nu se fac investiţii care să aducă locuri de muncă şi plus valoare. Un stadion pe un islaz de vaci, nu sunt investiţii. Aruncarea banilor în lucruri care nu sunt investiţii serioase nu ne poate ajuta”, a afirmat Valeca.





