După ce a reuşit, în urma unei interpelări adresate ministrului Igaş, să primească lista criteriilor în baza cărora vor fi făcute disponibilizările în cadrul Ministerului de Interne, senatorul Şerban Valeca, membru în comisia de apărare a Camerei superioare, a afirmat că va monitoriza derularea procesului în Argeş, iar dacă nu vor fi respectate respectivele criterii, va lua atitudine.
„Conform ministrului Traian Igaş, criteriile în baza cărora vor fi făcute disponibilizările sunt: existenţa unor hotărâri judecătoreşti de condamnare, sancţiuni administrative, disciplinare, nivel de pregătire profesională, experienţă, rezultatul evaluării profesionale din ultimii 3 ani, clasificarea cu inapt după expertiza medico-militară, ieşirea la pensie, cumul pensie cu salariu, menţinerea în activitate după vârstă de grad, situaţia financiară. Atrag atenţia IPJ Argeş că voi urmări toate aceste criterii.
Oamenii din sistem sunt înnebuniţi şi vin în audienţe. Orice încălcare de la aceste criterii vor face obiectul unor analize atente din partea noastră şi le vom consideră abuzuri politice. Dacă tot iau decizia aberantă de a face reduceri la Poliţie în aceste momente de criză, când criminalizatea creşte, măcar să fie respectate aceste criterii”, a afirmat Şerban Valeca.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)