263×587 grota rece

Valeca: Taierea subventiei la termoficare, masura pur politica

termoficare_debransare

O parte din sistemele centralizate au fost date în administrarea consiliilor locale pe timpul guvernării PSD, dar senatorul Şerban Valeca susţine că vina aparţine democraţilor pentru situaţia dificilă în care au ajuns aceste sisteme la nivelul întregii ţări.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

El mai spune ca taierea subventiei este o masura pur politica. „Am fost acuzaţi că în 2003 am predat o parte din sisteme comunităţilor locale, dar s-a negociat intens un an cu Banca Mondială şi am lăsat un program de 3,5 miliarde dolari care presupunea modernizarea sistemelor de căldură.

Dar, în 2005, un secretar de stat PD care a început acest program, s-a limitat la schimbarea unor conducte. Nu s-a modernizat nicio centrală pentru a fi trecut la cogenerare. În 1990, în ţară erau 251 de sisteme centralizate de căldură în ţară, pentru 7 milioane de consumatori. Acum au rămas 92, pentru 5 milioane comsumatori.

La nivelul UE sunt peste 5000 reţele în ţări ca Danemarca, Suedia, Finlanda. S-a investit în dezvoltare: Danemarca de la 50% a ajuns la 60% din alimentare, Suedia de la 55% la peste 70%. Ideea este că se reduce poluarea şi consumul de materii prime. Guvernul trebuia să sprijine dezvoltarea, pe sisteme de cogenerare. Au tăiat însă subvenţia. Nu numai că pentru populaţie va fi imposibil de susţinut eliminarea subvenţiei, dar şi societăţile de termoficare vor da faliment. Scopul este unul pur politic. În oraşele PDL se vor da bani de la guvern pentru compensarea subvenţiei. Cele cu primari USL vor compensa o parte din subvenţia tăiată, dar reducând din fondurile pentru investiţii. Astfel, vor putea fi atacaţi pentru neîndeplinirea unor obiective”, a spus Valeca.

570×90 LA COCOS
Eurial 263×587