NOR CURIER 930X122

    vosganian_pit

    Vosganian: Guvernul nu va supravietui pentru ca nu controleaza aparatul bugetar

    Sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian şi-a lansat volumul „Cartea şoaptelor”. La eveniment au participat şi scriitori locali dar şi liderii politici liberali din judeţ, în frunte cu Ion Popa şi Radu Perianu. Fostul ministru al Economiei şi Finanţelor crede că „suntem în situaţia unei dezordini sociale şi orice mişcare antrenează o altă mişcare socială şi suntem în clipa în care oamenii au ajuns într-o situaţie de nesuportat.

    În opinia mea, dacă Guvernul nu demisionează, depunerea unei moţiuni de cenzură în Parlament va fi însoţită de o recrudescenţă la unison a tuturor mişcărilor sociale. Acest Guvern nu va mai putea supravieţui pentru că nu va mai putea controla aparatul bugetar şi va fi în imposibilitatea de a guverna. Dacă salariaţii de la Finanţe nu reiau foarte rapid lucrul în urma soluţionării revendicărilor lor, bugetul va fi în imposibilitate de a îndeplini obligaţia asumată de FMI de a încheia cu un deficit de 6,8%, ministerul e în incapacitate de a atrage sume suplimentare faţă de programul pe care şi l-a stabilit şi putem intra chiar în incapacitate de plată în raport cu responsabilităţile fundamentale.  Ministrul de Finanţe a devenit un fel de călău al sectorului financiar. Dacă eu sau Vlădescu am condus ministerul din calitate de demnitari, Ialomiţianu a beneficiat de aceste stimulente 10 ani şi i s-a părut normal ca în calitate de beneficiar să o facă, iar când nu a mai avut un interes direct, a acceptat tăierea lor. Când reduci brusc salariul cuiva cu 60% nu se mai pune problema să mai fi partener. Eşti doar agresor”, a afirmat Vosganian. 

    555 X 222 CAPRA

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3