Donaris 930 x 122

banicioiu_tsd

Zero vicepresedinti pentru TSD Arges la nivel national

Sâmbătă, 2 octombrie 2010, 35 de tineri social democraţi din judeţul Argeş au participat la Congresul Naţional TSD, desfăşurat la RIN Grand Hotel din Bucureşti.

Printre invitaţii de marcă s-au numărat liderul PSD, Victor Ponta, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, secretarul general, Liviu Dragnea, vicepreşedinţi ai Partidului, senatori şi deputaţi.
Peste 1200 de delegaţi l-au reales, pentru un al doilea mandat în fruntea Tineretului Social Democrat din România, pe deputatul Nicolae Bănicioiu. Au fost votate, de asemenea, organismele colective de conducere ale TSD de la nivel central. În Consiliul Naţional al TSD, din partea judeţului Argeş, au fost aleşi: Radu Vasilică, Bogdan Bălan, Mihai Oprescu, Ramona Şerban, Mariana Pană, Adrian Tebeică, Adrian Popa şi Traian Achim, în timp ce în Comitetul Executiv Naţional, TSD Argeş are doi reprezentanţi: preşedintele Radu Vasilică şi secretarul executiv Bogdan Bălan.
În cadrul Congresului a fost adoptată o propunere de modificare a Regulamentului organizaţiei de tineret care prevede reducerea mandatului organelor de conducere alese la doi ani. Totodată, au fost adoptate mai multe rezoluţii privind susţinerea mişcărilor studenţeşti şi sindicale de protest împotriva măsurilor aberante ale Guvernului Boc. De asemenea, a fost lansată campania „Cumpără româneşte!”, care îşi propune să-i conştientizeze pe români, dar şi pe guvernanţi, asupra potenţialului şi beneficiilor utilizării produselor româneşti. Această campanie poate fi considerată drept o măsură eficientă anti-criză şi a fost propusă spre aplicare guvernului actual.
Nicolae Bănicioiu a declarat că obiectivul său pentru finalul celui de-al doilea mandat este ca 80% dintre membrii Comitetului Executiv al PSD să fie actuali şi foşti colegi de la organizaţia de tineret, pentru că asta ar însemna îndeplinirea principalului obiectiv al TSD, acela de a forma viitorii lideri ai Partidului.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3