- Publicat de: Ionela Iordachita
- 9-06-2023, ora 15:18
- Știri
Profesor arestat! A violat o elevă pe un câmp
Un profesor din Botoșani a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare, după ce a violat o elevă de la liceul la care preda.
Citiți și: Pușcărie pentru profesorul de la ,,Brătianu”! Daune de 1 leu pentru o elevăSentința a fost dată joi, 8 iunie, la 5 ani de la comiterea faptei.
În loc să o ajute, a violat-o
Violul a avut loc pe 3 septembrie 2018. La acea vreme, eleva apelase la dascăl pentru o adeverință cu situația școlară, pentru a se muta de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, notează Monitorul de Botoșani.
Citiți și: Profesor arestat! A agresat sexual o elevă de 15 aniSub pretextul că o va ajuta, bărbatul a luat-o pe fată cu mașina și a dus-o pe un câmp, în apropierea pădurii Rediu. Acolo, profesorul a forțat-o pe elevă să întrețină relații sexuale cu el.
Drama adolescentei a ieșit la iveală după ce aceasta s-a confesat, online, unui psiholog, care a dat alarma.
Potrivit sursei citate, pe data de 19 septembrie 2018 profesorul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu și mai apoi sub control judiciar.
Pe tot parcursul celor 5 ani, care au trecut de-atunci, profesorul s-a declarat nevinovat și chiar s-a întors la catedră, mai scrie sursa citată.
Bărbatul, care este căsătorit și are doi copii, este instructor și arbitru internațional de lupte greco-romane.
Sentința definitivă dată de judecători
Curtea de Apel Suceava a dat verdictul definitiv în acest caz, joi – 8 mai 2023. Profesorul este condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru viol.
Totodată, timp de 4 ani, dascălul nu va avea voie să ia legătura sau să se apropie de elevă la o distanță mai mică de 100 de metri.
Acesta este obligat să plătească daune morale pentru victimă în valoare de 15.000 de euro. La acestea se adaugă peste 14.000 de lei, cheltuieli judiciare.
Mai mult decât atât, bărbatul nu va mai avea voie să lucreze în învățământ și nici în domenii de activitate care presupun contactul cu copii sau persoane vârstnice.
Foto descriptiv: StirileProTv