New Profesional Consult 930 x 122

noua casă

Programul „Noua Casă” continuă și în 2022

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunțat astăzi că Programului „Noua Casă” continuă și în 2022.

Citiți și: Anunțul momentului pentru cei ce vor să-și cumpere o locuință!

Acesta a declarat că a semnat deja documentele necesare. În ceea ce privește plafonul alocat în acest an, acesta ar urma să fie la nivelul celui de anul trecut.

Conform FNGCIMM, pentru anul 2022, plafonul alocat programului Noua Casa este în valoare de 2 miliarde lei.

Astăzi am semnat şi continuarea programului ‘Noua Casă’, acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor, de fapt la toate, în funcţie de evoluţia programelor, vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta. La aceste programe să ştiţi că am lucrat împreună cu mediul de afaceri.

Ele provin, şi înainte de a se face această guvernare, provin din discuţiile cu mediul de afaceri şi au fost prinse în programul de guvernare, dar şi în continuare pentru a aşeza corect aceste programe în economie am lucrat. La fel, asigurăm finanţarea acestor programe prin toate cele trei fonduri disponibile la nivelul statului român: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, pentru că eu cred că trebuie să ducem finanţarea cât mai aproape de beneficiari, prin intermediul instrumentelor de care dispunem şi care sunt disponibile la nivelul diverselor ministere”, a declarat ministrul Câciu, conform digi24.ro.

Programul Prima Casă a devenit Noua Casă din 2020. Acest program are scopul de a facilita persoanelor fizice achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.

Foto principal: descriptiv

Eurial 555 x222
570×90 MAIA