New Profesional Consult 930 x 122

accident mortal

Puști de 18 ani, omorât de un șofer băut și drogat!

Puști de 18 ani, omorât de un șofer băut și drogat!

Citiți și: Impact crunt! Un șofer și-a băgat tatăl în mormânt și copiii în spital

Un adolescent de 18 ani a fost omorât de un șofer băut și drogat. După ce l-a spulberat cu mașina, conducătorul auto a fugit de la locul accidentului, notează Antena 3 CNN.

Tragedia s-a petrecut duminică noaptea, pe DJ 101F, în satul Ciupelniţa, comuna Dumbrava, judeţul Prahova.

Citiți și: Accident mortal pe DN 7! Impact devastator între o autoutilitară și un autocamion

Un adolescent de 18 ani, care mergea pe marginea drumului, ar fi fost lovit în plin de către un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care s-a urcat băut și drogat la volan.

Pietonul a fost transportat de urgență la spital. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, puștiul de 18 ani a murit în cursul dimineții.

Potrivit sursei citate, șoferul care a produs accidentul și a fugit de la fața locului a fost prins de polițiști în această dimineață.

Când a fost testat cu alcooltestul, aparatul a indicat valoarea de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul DrugTest care a indicat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii au deschis și un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Foto descriptiv: Ziarul INCOMOD

Supernova_2022_supersobota_web_banner_555x222_ROM

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Donaris 570×90