Deși anul acesta România a estimat o producție record de cereale, pâinea s-a scumpit. Acest lucru pare un paradox în contextul în care de la 1 iulie până în prezent, România a exportat în afara Uniunii Europene aproximativ 1 milion de tone de cereale.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii pun această problemă în seama scumpirilor pe majorările de tarife de la curent și gaze.
Conform datelor Comisiei Europene menționate de Digi24, mai mult de jumătate din cantitatea menționată anterior a fost reprezentată de orz, peste 537.000 de tone. De asemenea, România a mai exportat 430.000 de tone de grâu și circa 41.300 de tone de porumb.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, pâinea este în prezent cu aproape 4,5% mai scumpă decât în iunie 2020.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat că, din toamnă creșterile vor fi foarte mari din cauza inflației care va ajunge la 5,6%.
Întrebat cât costa o franzelă în contextul scumpirilor preconizate, premierul României, Florin Cîțu a dat un răspuns cu totul neașteptat. „Nu ştiu. Nu mănânc pâine”, a fost răspunsul premierului.
Foto descriptiv: diez.md.ro




![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)