imm 263×587

România, la un pas de a rămâne în beznă!

Președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu, susține că un mare furnizor de energie din România a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, ceea ce ar duce imediat la un blocaj general în toată piață, precum și la măsuri de raționalizare, de deconectare a unor consumatori sau de blackout, notează Antena 3.

De asemenea, acesta avertizat că, de la intrarea în vigoare a OUG 119/2022, în piață se întâmplă lucruri grave.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

„Deja sunt probleme cu lichiditatea în piață, ca urmare a decontărilor întârziate, şi există un risc mare de apariție a blocajelor financiare. Era cât pe-aci să avem un default (incapacitate de plată – n. r.), ceea ce înseamnă un blocaj financiar, ceea ce va duce în secunda doi la un blocaj general”, a spus Urluescu.

Laurențiu Urluescu a declarat că nu poate da numele companiilor, însă a mărturisit faptul că riscul ca România să se confrunte cu un deficit de energie și gaze în piață este mare.

RAȚIONALIZARE SAU BLACKOUT

„Nu pot să dau nume de companii, dar este vorba de unul dintre membrii noștri. Nu înseamnă că ceilalți sunt în situație mai roz. Să nu uităm că, dacă unul pică, trage mai mulți după el, îi trage și pe ceilalți.

Toți furnizorii sunt în corzi acum, orice bobârnac îi duce în prăpastie. Dacă un furnizor, nu mare, ci mediu, pică, pică şi cel de ultimă instanță care îi preia clienții. Ce se poate întâmpla? Raționalizare sau blackout. (…)

O parte dintre consumatori vor trebui fie să reducă benevol consumul, fie să fie deconectați”, a mai declarat președintele AFEER, potrivit Agerpres.

Mai mult decât atât, ordonanța 119 duce la blocarea importurilor de electricitate și gaze, ceea ce ar însemna că, în vârf de consum, să nu mai poată fi asigurată continuitatea în aprovizionare.

„Prețul de 1.300 de lei pe MWh fixat pentru furnizori este vădit sub preţul pieţei. Înseamnă o pierdere din start pentru orice furnizor. Nu se mai încheie nicio tranzacţie pe piaţa forward, ceea ce înseamnă că toată energia va fi tranzacţionată pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare, piaţa spot – n. r.) şi nu va mai exista niciun preţ de referinţă”, a completat Laurențiu Urluescu.

930X122 MAIA
Eurial 555 x222

Foto descriptiv: Playtech.ro

fngcimm BANNER 570×90
263×587 MAIA