frontera_resized_263x587

S-a decis! Pedepse majorate!

Faptă pedepsită cu închisoare până la 5 ani

S-a decis! Pedepse majorate!

Pentru a crește nivelul de siguranță a cetățenilor, infracțiunile violente, care au un impact major asupra victimelor, vor fi pedepsite mai dur de acum înainte, potrivit celor mai recente modificări aduse Codului Penal.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222

Astfel, pedepsele aferente lovirii sau vătămării corporale a unui minor ori în cazul în care agresiunea are loc în public, au fost majorate cu o treime.

De asemenea, pedepsele prevăzute pentru fapte săvârșite împotriva judecătorilor, procurorilor, polițiștilor, militarilor și agenților silvici au fost majorate cu jumătate din cuantumul existent până acum.

S-a decis! Pedepse majorate!

La modul concret, se măresc cu o treime limitele pedepselor pentru lovire sau vătămare corporală în cazul în care:

– victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

– victima este un minor;

– fapta este săvârșită în public;

– făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

930X122 MAIA
555 X 222 CAPRA

În plus, tot cu o treime se majorează și pedepsele pentru hărțuire, atunci când acțiunea este îndreptată împotriva unui minor.

Prin această lege discutăm și de majorarea pedepselor pentru încăierare.

Astfel, participarea la o încăierare e pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani, limitele anterioare de pedeapsă fiind între trei luni și un an sau amendă.

Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, prin violențe comise în public împotriva persoanelor sau bunurilor, pedeapsa este închisoarea de la un an la cinci ani.

În comparație, pedeapsa pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, prin amenințări sau atingeri grave aduse în public demnității persoanelor, e închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

Dacă tulburarea ordinii și liniștii publice e comisă prin violență fizică de o persoană ce are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a unei persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

De asemenea, modificările aduse legii penale presupun majorarea cu jumătate a pedepselor aplicate pentru fapte ca amenințarea, lovirea, vătămarea sau uciderea unui procuror, judecător, cadru militar, polițist sau asupra unui funcționar silvic.

HerasMed (930 x 122 px)
555×222

Detalii, AICI .

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

frontera_resized_263x587