Kaia 930 x 120

note titularizare

S-au afișat rezultatele la titularizare! 2 profesori de 10 în Argeș!

Astăzi, la ora 10, au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației, rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

Citiți și: Argeș. Titularizare – Ce note au luat profesorii din Argeș

Conform ISJ Argeș, rezultatele obținute pe județ sunt următoarele:

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă în județul Argeș este de 37,90%

Procentul notelor intre 7 și 10 pentru candidații din seria curentă este de 34,80%

2 candidați au obținut nota 10 (zece), la educație socială și la învățământ preșcolar.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi transmise si prin e-mail, după afișarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează, în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

Foto descriptiv: digi24.ro

Kaia 555×222
570×90 MAIA