HerasMed (930 x 122 px)

adriana petcu

SALVAȚI PĂDUREA TRIVALE! PITEȘTI: MINISTRUL O „SCALDĂ”

Salvați pădurea Trivale! Ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, a susţinut în urmă cu puţin timp o conferinţă de presă în Pitești, la Consiliul Judeţean Argeș, după ce s-a întâlnit cu primari şi parlamentari din județ.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Adriana Petcu a anunțat că primarii din Argeș vor fi ajutaţi cu bani de la Guvern în ceea ce privește salubrizarea cursurilor de apă, regularizarea acestora şi cadastrul pentru ape şi păduri.

De asemenea, ministrul a vorbit și despre subiectul declarării pădurii Trivale drept arie naturală protejată, statut care ar conduce la interzicerea completă a tăierilor de arbori în renumita pădure din Pitești (în anii trecuți, în pădure s-a desfrișat). Răspunsul ministrului a fost departe de a fi unul mulțumitor, concret, dându-ne puternic impresia că o „scaldă”: „Înainte să vin în Piteşti m-am informat pe această temă. Ştiu că s-au parcurs multe proceduri, iar Ministerul Mediului a cerut săptămâna trecută o serie de clarificări cu privire la dosar, nişte completări (n.r. – din nou?!!!). Sunt convinsă că pădurea va fi declarată arie protejată.”, a spus Adriana Petcu.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

„Convingeri” similare au tot fost exprimate în ultimii ani de diverși miniștri și alți reprezentați ai autorităților, fără ca cineva să ducă demersul la bun sfârșit. În septembrie anul trecut, pe vremea Guvernului Cioloș, subprefectul de Argeș, Emilian Dragnea, anunța că proiectul de hotărâre de Guvern pentru declararea pădurii Trivale drept arie naturală protejată a primit aviz favorabil de la toate ministerele implicate în legiferarea demersului.

„Proiectul de hotărare de Guvern a trecut de circuitul de avizare la celelalte ministere, iar pe data de 8 septembrie 2016 acesta a fost postat pentru consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Termenul de 10 zile de consultare publică a expirat, așa că așteptăm ca proiectul și nota de fundamentare să fie prezentate pentru aprobare în ședința de Guvern.”, preciza atunci subprefectul. Guvernul Cioloș nu mai este și nici pădurea Trivale nu a devenit arie naturală protejată!

Amintim că de ani de zile autoritățile județene încearcă declararea pădurii Trivale din Pitești drept arie naturală protejată. Inițiativa a fost reluată de actualul prefect de Argeș, Cristian Soare. Detalii, AICI.

În timp ce ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, susținea în Pitești conferința de presă, pe Transfăgărășan avea loc un protest împotriva defrișărilor din zona Vidraru. AICI, amănunte despre protest.

555×222  MAIA
570×90 MAIA