Atenție la acest produs! Toată lumea îl consumă zilnic
Într-o societate tot mai alertă, mesele noastre devin rapide și superficiale.
Mulți români încep ziua cu un covrig cald cumpărat pe stradă, considerat o soluție rapidă și ieftină pentru foamea de dimineață.
Simplu, cu susan sau umplut, covrigul este ușor de găsit și costă doar 2,50 lei, ceea ce îl transformă într-o alegere tentantă pentru cei care au un program încărcat.
„L-am luat că mor de foame. Sunt pe repede înainte, chiar nu am timpul necesar să mănânc ceva sănătos, Nu prea e sănătos, dar asta e. E mai simplu să cumperi decât să faci acasă”, niște replici frecvente.
Un pericol ascuns pentru sănătate
Unul din șase români recunoaște că mănâncă zilnic cel puțin un covrig.
Nutriționiștii atrag însă atenția că, în cantități mari, acest „prânz din mers” poate avea efecte negative asupra sănătății.
„Pot duce la creșterea colesterolului, pot crește glicemia și, de asemenea, pot provoca anumite carențe nutriționale. Micul dejun trebuie să fie bogat caloric, dar și bogat nutrițional, cu vitamine și minerale”, explică nutriționistul Mihaela Iftene.
Covrigul, vedeta patiseriilor
Vânzările de covrigi sunt impresionante: unele patiserii comercializează între 500 și 600 de covrigi pe zi doar până la prânz.
În topul preferințelor se află și pateurile cu brânză, iar după-amiaza se formează cozi la multe patiserii, unde clienții aleg covrigi cu susan, mac sau floarea-soarelui.
Consumul anual de produse de panificație
Statisticile arată că fiecare român consumă, în medie, peste 80 de kilograme de produse de panificație pe an.
Anul trecut, cifrele de afaceri ale celor mai mari patru simigerii din țară au atins 155 de milioane de euro în total, semn că acest aliment rapid și ieftin continuă să fie extrem de popular.
Covrigul, simbol al vieții cotidiene agitate, rămâne o alegere comodă, dar nu neapărat sănătoasă.
Nutriționiștii recomandă să fie consumat cu moderație și însoțit de alimente care să asigure aportul necesar de vitamine și minerale, pentru ca energia rapidă să nu se transforme într-un risc pentru sănătate.
Atenție la acest produs! Toată lumea îl consumă zilnic
Sursa: Observatornews.ro








