pizzeria sapori  930 122

copil

AZI, PROTEST ÎN FAȚA SPITALULUI DIN CURTEA DE ARGEȘ

Astăzi în fața Spitalului Municipal din Curtea de Argeș va avea loc un protest. La protest, programat să înceapă la ora 12, poate participa orice persoană revoltată de cazul copilului din comuna Corbeni mort în acest spital ca urmare a diagnosticului greșit, a incompetenței medicilor care s-au ocupat de el.

Citiți și: Mădălin Ionescu, din nou la spital! Cu ce probleme de sănătate se confruntă

Mobilizarea pentru protest a fost făcută spontan pe o rețea de socializare: „Pentru a forţa mâna autorităţilor să ia măsurile legale care se impun şi a nu muşamaliza cazul, aşa cum s-a întâmplat de atâtea alte ori, vom manifesta public în faţa Spitalului Municipal Curtea de Argeş miercuri, 22 aprilie, ora 12, cu o zi înainte de înmormântarea micuţului. (…)

Dacă te pui în locul părinţilor sfâşiaţi de durere, care şi-au pierdut copilul în numai o zi, dacă te-a înfuriat cazul acesta, dacă nu vrei ca persoane dragi ţie sau propriul tău copil să fie în aceeaşi situaţie, vino şi tu miercuri (n.r. – astăzi), începând de la ora 12, în faţa Spitalului Municipal Curtea de Argeş, ca să protestezi împotriva indiferenţei, incompetenţei, corupţiei! Vino şi tu să arăţi că România nu este ţara nepăsării!”.

Citiți și: Oportunitate unică de la Spitalul Mioveni! Mulți ar vrea să ajungă aici

Despre acest caz, încă unul care confirmă brutal starea deplorabilă în care se află sistemul de sănătate din județul Argeș, puteți (re)citi aici: http://epitesti.ro/stiri/sanatate/revoltator-copilul-mort-spitalul-curtea-de-arges-diagnosticat-gresit/.

555×222 grota rece
570×90 MAIA