- Publicat de: ePitești
- 6-08-2016, ora 17:58
- Sănătate
CRESC PLĂȚILE PENTRU GĂRZILE MEDICILOR
Guvernul a decis că plata gărzilor suplimentare ale medicilor se va face pornind de la baza salarială majorată prin Ordonanța de Urgență 20/2016, începând de la data de 1 octombrie anul acesta, a anunțat astăzi Ministerul Sănătății.
Citiți și: Lista de alimente interzise în școli actualizată!“Fondurile de circa 100 de milioane de lei necesare creșterii plății gărzilor pentru medici în anul 2016 vor proveni din administrarea mai eficientă a resurselor deja existente în sistemul sanitar, iar mecanismele găsite nu afectează în niciun fel prognozele de deficit bugetar. Cu alte cuvinte, creșterea veniturilor pentru gărzi va fi finanțată printr-un control mai strict al cheltuielilor și prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanță de Urgență, conform discuțiilor avute în Guvern.”, potrivit sursei citate.
Ministerul Sănătății precizează întreg setul de măsuri prevăzute pentru medici:
Citiți și: Pitești. Criză la Spital: De ce „fug” medicii de URGENȚĂ! Oficial1.Crește plata gărzilor suplimentare ale medicilor prin raportarea la salariul de bază majorat pe 1 august 2016. Termenul pentru definitivarea pașilor legislativi este data de 1 octombrie 2016.
2.Au crescut salariile de bază ale medicilor din sistemul public pe 1 august 2016, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20/2016. Guvernul a prevăzut pentru această creștere un miliard de lei.
3.Gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial. Pentru medici avantajul este că gărzile vor fi considerate și vechime în muncă, și vechime în specialitate.
4.Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporțional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajați.
5.Așa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea.
6.Medicii care au obținut titlul de doctor în științe medicale din 2010 încoace vor primi sporul legal de 15% care, până pe 1 august 2016, nu mai fusese acordat.
7.Timpii de lucru și de odihnă vor fi regândiți în termeni de flexibilizare, de grijă față de efortul depus de medici și de siguranță a pacienților.
8.Ministerul Sănătății evaluează modalități de remunerare a medicilor rezidenți de anii I și II pentru gărzile pe care le fac.