- Publicat de: ePitești
- 11-03-2016, ora 13:53
- Sănătate
DE UNDE PROVINE BRÂNZA CU E.COLI DE LA ȘCOALA 16 DIN PITEȘTI
Inspectorii de la direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din Sălaj şi Cluj derulează o anchetă la o firmă de produse lactate din Sălaj, dar şi la magazine care au comercializat produsele acesteia, după ce în brânza servită elevilor în cantina Şcolii Gimnaziale nr. 16 „I.L. Caragiale” din Piteşti au fost depistate E.coli şi stafilococ, transmite corespondentul Mediafax.
Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!„Am primit o notificare de la colegii de la Direcția Sanitară Veterinară Argeş, judeţ în care mai mulţi copii au ajuns la spital după ce au consumat brânză produsă în Sălaj, şi am demarat o anchetă, care este în plină desfăşurare. Abia luni vom avea rezultatele buletinelor de analiză.
Lotul incriminat este telemeaua de vacă Someş.
Citiți și: Accident grav cu motociclist, în Pitești, lângă Capitol, acum!Din lotul contaminat nu s-au mai găsit produse în stoc. Noi am verificat 108 magazine şi unităţi de procesare din Sălaj. Am discutat cu colegii din Cluj, unde mai ajunge telemeaua de vacă Someş, şi de acolo au fost ridicate probe din şapte magazine. Probele care sunt analizate sunt dintr-un alt lot, dar fabricate în aceeaşi unitate şi în aceleaşi condiţii ca lotul din care au consumat copiii şi s-au îmbolnăvit.”, a declarat pentru Mediafax Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj.
Potrivit acestuia, firma care a produs telemeaua de vacă nu a mai avut probleme similare până în prezent. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, editarea și titlul: http://epitesti.ro/ – sublinierea ne aparține, foto: Arhivă)
Telemeaua de vacă Someș este produsă de o fabrică de produse lactate din localitatea Jibou din județul Sălaj.
Detalii despre caz, aici: http://epitesti.ro/stiri/stiri-stiri/branza-cu-e-coli-la-scoala-16-din-pitesti/.